Apropiindu-se de acest loc, care sfidează cu măreţie pustietatea din jur, călătorul va fi plăcut surprins să observe un complex monahal care uneşte într-o armonioasă împletire trecutul şi prezentul, istoria şi spiritualitatea, tradiţia şi contemporaneitatea.

Pe latura de vest, un zid masiv de piatră cu contraforturi, decorat în partea superioară cu un parapet-friză, aminteşte de vechea cetate care a existat pe acest loc în secolele IX-XI. La un moment dat, zidul se întrerupe pentru a face loc unui monument sculptat în piatră, cu vechi simboluri creştine, care se înalţă biruitor deasupra întregii văi, dorind parcă să descopere călătorului uimit că aici nu se află o cetate obişnuită, ci o fortăreaţă a creştinismului pe care Sf. Apostol Andrei l-a sădit pe aceste meleaguri încă din primele veacuri.

Monumentul este o reproducere după cel construit în anul 1909 în satul Izvoare, comuna Lipniţa. În partea de sus se află inscripţia: "Nimic fără Dumnezeu", iar la bază adăposteşte o fântâniţă, simbol al apei vii care izvorăşte din cuvintele Sfintei Evanghelii. 

De o parte şi de cealaltă a acestui zid de cetate se ridică două clădiri care reprezintă parcă simbolurile a două culturi îngemănate: pe latura de nord - o clădire în stil citadin, cu o linie arhitecturală modernă, iar pe cea de sud un lanţ de clădiri cu o arhitectură tradiţională dobrogeană.

Am primit toţi, mai mult sau mai puţin, o idee falsă cu privire la felul în care să ne rugăm şi a rolului rugăciunii în viaţa noastră. Iisus a spus clar cum trebuie să ne rugăm, după cum se poate vedea din textele evangheliilor citate mai sus. În acest sens există o povestire încântătoare a lui Lev Tolstoi:

“Într-o insulă trăiau trei călugări bătrâni. Erau atât de simpli încât singura lor rugăciune era: “Noi suntem trei, voi sunteţi trei, aveţi milă de noi!”. Această rugăciune naivă producea numeroase miracole. Episcopul din regiune, auzind de cei trei călugări şi de rugăciunea lor inadmisibilă, se hotărî să se ducă să-i înveţe rugăciunile canonice.

Ajungând în insulă, episcopul căută să-i facă să înţeleagă că cererea lor adresată Cerului era lipsită de demnitate şi-l învăţă rugăciunile care se făceau obişnuit în biserici, apoi părăsi insula, îmbarcându-se pe vaporul cu care venise. Puţin timp după plecarea sa, episcopul observă pe dâra făcută de apă în urma vaporului o lumină strălucitoare, iar când această lumină se apropie, nu mică i-a fost mirarea văzându-i pe cei trei călugări alergând pe valurile apei ca să prindă vaporul.

Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului atrag ca un magnet credincioşii. Fiecare are povestea sa, iar din experienţele credincioşilor care s-au aflat în preajma acestora s-au ţesut numeroase legende.

Cea mai veche şi mai valoroasă, nu doar dintre icoanele făcătoare de minuni din Moldova, ci din România, este considerată „Maica Domnului Lidianca” de la Mănăstirea Neamţ. Încărcătura duhovnicească a acestei icoane vine şi din faptul că la ea s-au rugat, de-a lungul celor 600 de ani de existenţă, mii de călugări, unii dintre ei deveniţi sfinţi.

Tradiţia şi unele vechi însemnări arată că această icoană este o copie a icoanei Maicii Domnului pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida.

Această biserică fusese ridicată în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe vremea când sfinţii apostoli Petru şi Ioan propovăduiau în acea parte.

Adevărul istoric şi legenda se întrepătrund în povestea Icoanei Maicii Domnului, care a dus faima Mănăstirii Nămăeşti. Conform specialiştilor, icoana datează din secolul al XVI-lea, fiind de tip Eleusă.

După tradiţia populară însă, icoana ar fi fost pictată de însuşi Sfântul Evanghelist Luca, întocmai după chipul şi asemănarea Maicii Domnului.

Secole mai târziu, în vremea Descălecatului lui Negru Vodă, un cioban, înnoptând pe stânca, la poalele căreia se află astăzi mănăstirea, ar fi auzit glasul Maicii Domnului în vis, glas prin care i se pomenea de existenţa unei icoane sfinte, ascunse într-o grotă, în chiar stânca unde acesta înnopta.