Atunci când auzi pentru prima dată povestea uriaşilor care ar fi trăit pe plaiurile noastre în vechime, parcă, parcă simţi nevoia să te întrebi dacă nu cumva fiinţele astea mitice au existat cu adevărat. Iar dacă întrebi acest lucru cu voce tare, să nu te mire răspunsul povestitorilor: „Sigur că au existat”. Dincolo de „controversa” asta se află, însă, povestea fabuloasă a uriaşilor păstrători de comori dacice, atât de frumoasă, încât nu mai are nevoie de nicio confirmare.

Uriaşii din mitologia românească apar în mai multe poveşti care au fost transmise prin viu grai de-a lungul secolelor. Una dintre legende spune că însuşi Decebal s-a tocmit cu uriaşii şi i-a lăsat să trăiască în munţi doar după aceştia i-au promis regelui că vor păzi, chiar şi cu preţul vieţii lor, comorile dacice. Legenda aceasta circulă încă printre bihoreni şi hunedoreni...

Şi pentru că am amintit de Hunedoara, în Ardeu, bătrânii satului îţi vor spune povestea uriaşilor cu lux de amănunte. Se zice că pe vremuri trăia aici, în zona Ardeu, chiar familia de uriaşi care a primit de la Decebal sarcina de a păzi comorile ascunse într-o peşteră zidită: un plug de aur în mărime naturală la care erau înhămaţi doi boi din aur.

Mai mulţi flăcăi hotărâţi să se îmbogăţească au pus mâna pe furci şi coase, s-au suit în trei căruţe şi au luat drumul munţilor pentru a găsi peştera care era păzită, de obicei, pe rând, de tatăl şi fiul din familia de uriaşi. În acea zi, însă, de pază la comoară se afla mezinul familiei uriaşilor, lăsat la peşteră de fratele cel mare care plecase să ia mâncarea de acasă.

Văzând asta, tinerii săteni l-au ademenit pe copilul de uriaş cu carne de bou pe care mai întâi au otrăvit-o. După ce l-au răpus pe mezinul familiei de uriaşi, flăcăii puşi pe căpătuială şi-au croit drum în zidul peşterii căutând lacomi comoara. Dar nici n-au apucat bine să intre în peşteră şi tavanul acesteia s-a prăbuşit peste ei, ucigându-i pe toţi. Când s-a întors la peştera pe care trebuia s-o păzească, uriaşul şi-a descoperit fratele mai mic fără suflare şi a alergat acasă şi i-a povestit mamei sale ce s-a întâmplat.

Venind într-un suflet la peşteră, uriaşa sfâşiată de durere a început să răscolească pământul din jur. Bătrânii locului spun că aşa au apărut dealurile din regiune, ca de altfel şi calcarul pe care sătenii l-au folosit apoi, sute de ani, pentru a face var. Aceasta este mitul uriaşilor care ar fi trăit, în vechime, pe plaiurile noastre.

Unii jură că uriaşii au existat cu adevărat

Şi, pentru că vorbim despre un mit, trebuie să ştiţi că el a născut, de-a lungul timpului, discuţii aprinse între tabăra celor care susţin că uriaşii au existat cu adevărat, indicând chiar şi descoperirea unor schelete umane de dimensiuni incredibile (peste 5 metri!) în unele situri arheologice din România, şi cea a celor care aşteaptă dovezi în acest sens.

Desigur, până acum, nu există nicio dovadă că aceşti uriaşi ar fi existat cu adevărat, însă, acest mit extrem de frumos nu are nevoie de confirmări ştiinţifice pentru a rezista în folclorul românesc şi pentru a fascina noi şi noi generaţii.

Radu Eftimie