Se zice din popor că iau puterea oamenilor, aduc grindina, ascund ploile benefice, iau mana grâului şi laptele vacilor, dar, mai rău decât toate astea, aduc nenorocirea printre oameni.

Vorbim astăzi despre strigoi (sau moroi, cum li se mai spune prin părţile Ardealului), un mit pe cât de înfricoşător, pe atât de vechi în folclorul românesc.

Cum poţi recunoaşte un strigoi? Bătrânii din satele româneşti spun că nu este greu să deosebeşti un strigoi de un om normal, iar mitul arată că strigoiul este un om chel în creştetul capului, iar şira spinării este terminată într-o coadă de animal...

În anumite zone (cum este Argeşul), se spune că strigoii aveau copite, de fapt acesta fiind unicul detaliu după care îi puteai deosebi de oameni. În alte regiuni se spune că strigoiul se arată transformat în animal sălbatic, cel mai des luând chipul unui lup. Se mai zice din bătrâni că strigoiul nu mănâncă usturoi şi fuge chiar şi de ceapă, cu alte cuvinte, este o „rudă” a vampirului.

Strigoiul va fugi şi de tămâie, iar în noaptea Sfântului Andrei va dormi sub cerul liber. Tot din bătrâni se povesteşte că există două categorii de strigoi: cei vii şi cei morţi. În noaptea Sfântului Andrei sau când este lună plină, ei ies din morminte sau îşi părăsesc trupul şi se pun pe făcut rele. Strigoii au primit mai multe nume din popor, în funcţie de regiune. Li se mai spune moroi (în Ardeal, Muntenia şi Oltenia) sau vidmă în zona Bucovinei.

(R.E)