A defini muzica pe care o cântă Elena Merişoreanu e aproape imposibil, pentru că muzica domniei sale este creativă, bogată, intensă, plină de sentimente. Şi asta pentru că marea artistă e, poate, printre ultimii păstrători ai muzicii autentice, lucru cu care se va mândri până la sfârşitul zilelor.

Elena Merişoreanu cântă cu pricepere, cu o extraordinară forţă, fascinând spectatorii cu o energie care parcă îi transportă într-o altă lume.

"Ca să fii în frunte, trebuie să filtrezi totul prin suflet"

- Voce de excepţie, prezenţă scenică seducătoare, mereu învingătoare. Aşa vă caracterizează prietenii. Spuneţi-mi, doamnă Elena Merişoreanu, care este cheia succesului dumneavoastră?

- Muncă şi foarte multă seriozitate. Publicul ţine minte întotdeauna dacă eşti fals. Meseria asta a noastră este foarte grea, aşa că trebuie să ai grijă ca totul să fie filtrat prin suflet. Noi nu suntem ca şi colegii noştri, cântăreţi de muzică uşoară, care primesc o melodie scrisă de un compozitor. Noi trebuie să culegem piese, să fim mereu în frunte. Ca să fii alături, vreme de 35 de ani, de cei mai buni artişti ai Ansamblului "Rapsodia Română", trebuia să ţii pasul cu ei. Acolo nu se permitea nicio greşeală. Ştii, marele Ionel Budişteanu avea o vorbă: "Scândura asta cere mari sacrificii!".

- Melodiile dumneavoastră au un aer nostalgic, un fel unic de a seduce...

- La începutul carierei mele, mergeam să culeg piese cu renumitul Florin Comişel şi Iacob Ciortea şi culegeam de la sate, unde nu existau radio sau lumină electrică. Acum, îmi place să preiau piese vechi, instrumentale, şi pun texte pe ele. Eu cred că aceia care scot acum câte un CD pe an nu fac bine. Ca un album să fie de calitate, trebuie să lucrezi cel puţin 4-5 ani. Eu voi scoate, în scurt timp, un album, iar câteva dintre melodiile ce se regăsesc aici sunt şlagăre. Este vorba de un album cu 26 de piese, ce va cuprinde atât muzică populară, cât şi muzică de petrecere, doine, dar şi două romanţe, ceva cu totul deosebit. Melodiile mele au un aer nostalgic, într-adevăr, pentru că majoritatea sunt de dragoste, înstrăinare şi familie, mai puţin legate de familia mea. Totuşi, am o melodie satirică, cum îmi place să spun, care prinde foarte mult şi care începe aşa: "Jocul mi-a plăcut odată / Când eram tânără fată."

"De când am auzit prima dată radioul, am ştiut că voi fi vedetă"

- Când eraţi copil, visaţi să deveniţi vedetă?

- De când am auzit prima dată radioul, şi eram foarte mică atunci, am ştiut că vreau să fiu vedetă. Eu am crescut la ţară, fără radio şi lumină electrică. Prima dată, ne-au instalat un difuzor, cuplat la primărie. Îi ascultam pe Ion Luican, Maria Tănase, Lucreţia Ciobanu sau Ana Pop Corondan. Cred că aveam vreo 4 ani şi mă întrebam cum de se trezesc artiştii ăştia aşa devreme, ca să cânte la radio. Apoi, pe la 6 ani, o puneam pe sora mea să scrie şi să trimită la radio scrisori, care erau, spre fericirea mea, citite şi tot timpul vroiam să întreb cum să ajung cântăreaţă. Apoi, a venit Ansamblul "Ciocârlia" în turneu şi m-am dus şi eu la spectacol, să iau autografe.

Am fost plăcută şi întrebată dacă ştiu să cânt. Bineînţeles că am spus da, cu toată gura. M-am înscris apoi la concurs şi am minţit că mi-am uitat buletinul acasă, pentru că aveam doar 16 ani. Am dat concursul, m-au ţinut o lună şi ceva în probă. Eram ceva nou şi aveam un succes extraordinar. La un moment dat, mi s-a cerut iar buletinul, să mi se facă un contract de muncă, şi atunci mi-am spus adevărata vârstă. Un om cu suflet mare m-a trimis să dau concurs la "Rapsodia Română", unde am fost angajată în cor, pentru că nu aveau posturi pentru solişti. Am cântat 8 ani, alături de Lucia Ţibuleac, Dida Drăgan, Constantin Gabor, Petre Geambaşu şi mulţi alţi mari artişti. A fost cea mai mare şcoală pentru mine. Ne-au dat la Canto, ne-au învăţat cum să prezentăm pe scenă. Apoi totul a curs firesc.

- Cum reuşiţi să vă păstraţi echilibrul sufletesc?

- Familia e cea care contribuie la tonusul meu. Soţul meu mi-a spus odată să nu gândesc rău, că se va întoarce împotriva mea. Aşa că acum, dacă cineva îmi vorbeşte urât, eu tot pozitiv gândesc. Soţul meu m-a echilibrat întotdeauna şi am avut noroc de prieteni extraordinari, ca Irina Loghin şi Angela Moldovan, care m-au sprijinit enorm în carieră.

"Anul acesta îmi voi face operaţie estetică"

- Sunteţi considerată una dintre cele mai frumoase şi mai cochete artiste!

- Am învăţat de la colegi că mereu trebuie să ţii la imaginea ta, că tot timpul trebuie să fiu îngrijită şi îmbrăcată frumos. La început, nu aveam haine, însă am învăţat să asortez lucrurile. Acum 14 ani, ştiu că am plecat într-un turneu cu Irina Loghin şi am întrebat-o dacă ea se fardează dimineaţa. Mi-a răspuns că nu, dar eu am văzut-o fardată. Secretul era că-şi făcuse un tatuaj permanent. Aşa că m-a dus şi pe mine la un specialist din Los Angeles, unde mi-am făcut tatuaj la buze şi ochi, apoi, în România, la sprâncene. Anul acesta vreau să-mi fac şi operaţie estetică. Dacă fetele de 30 de ani îşi fac, eu de ce să nu apelez la această metodă?

- Ce stă scris în agenda dumneavoastră pentru 2010?

- Mie nu-mi place să-mi fac planuri, pentru că nu mi se îndeplinesc. Uneori, e mai bine să hotărăşti de pe o zi pe alta. Aşa că să ne dea Dumnezeu sănătate şi ce-o crede că e mai bine pentru noi.

- Purtaţi în suflet vreun regret?

- Nu, deşi, uneori, cred că puteam face mai mult. Dar mi-am păstrat familia, şi asta e foarte important. Nu-mi pare rău de nicio zi pierdută, pentru că m-am bucurat de viaţă şi am reuşit să văd toată lumea. Cu colegii mei, eram ca într-o familie. Eram altfel educaţi, ne luam apărarea mereu. Acum, parcă totul e o junglă. Aveam respect şi bun simţ. Eu cred că, dacă publicul şi Dumnezeu nu te iubesc, poţi să dispari din lume.

Adina Teodorescu