Vedetă incontestabilă, Nicu Paleru, artistul ale cărui spectacole sunt mereu o explozie de trăiri şi emoţii, ne-a permis accesul la zestrea sa cu amintiri, pe care ni le-a împărtăşit cu savoarea sa unică.

"Mama m-a iniţiat în tainele muzicii"

- Domnule Nicu Paleru, la dumneavoastră, aventura prin lumea muzicală a început foarte devreme. Aveaţi doar 3-4 ani când v-aţi îndrăgostit de muzică.

- Mama a fost cea care m-a iniţiat în tainele muzicii. Aveam într-adevăr 3-4 ani când ne lua seara în pat, pe mine şi pe sora mea, şi ne cânta dintr-un caiet de 200 file, în care avea strânse romanţe, tangouri şi multe alte melodii de suflet. Pentru că nu ştiam să citesc, învăţam cuvintele din gura mamei, încă de atunci...

Pentru mine, era o mândrie, încă de mic, să fac ceea ce multă lume nu reuşea - să cânt. Aveam o voce frumoasă şi un repertoriu vast, interpretând, aşa cum mă pricepeam, până şi melodiile celebrului cuplu Albano şi Romina. Aşa că, la 15 ani, împreună cu câţiva prieteni, am înfiinţat o trupă, intitulată sugestiv "Inedit". Deşi în copilărie eram îndrăgostit de muzica uşoară, am compus atunci o piesă care a avut mare succes, o îmbinare de muzică indiană cu ritmuri spaniole, care se chema "Jură-mi credinţă pe vecie". Am scos şi primul album.

- Să înţeleg că atunci s-a produs debutul oficial?

- Debutul oficial, da. Vă daţi seama ce înseamna, pentru nişte puşti de 16 ani, să imprime o melodie la Teatrul din Piteşti şi apoi să se vândă în foarte multe exemplare!  Era o bucurie extraordinară. A fost o adevărată revelaţie. Chiar dacă nu eram invitaţi decât în cămine culturale, sau cântam 3 zile şi 3 nopţi la nunţi, era senzaţional. Doar că banii erau foarte puţini. Am plecat apoi în armată, unde am compus nu mai puţin de 10 piese. Când m-am întors acasă, m-am angajat ca vopsitor la un supermarket şi m-am gândit să imprim aceste piese, fără să bănuiesc măcar ce se va întâmpla.

"Sunt convins că am o stea norocoasă"

- Ceea ce a urmat, însă, a făcut ca România să "clocotească"!

- Puţin spus! A fost un delir total. Atunci, pot spune, că m-am lansat ca solist. Albumul "Nicu Paleru", scos în acea perioadă, a făcut ţara să uite că mai existau şi alţi solişti. Peste tot, din buricul Bucureştiului până în ultimul sătuc uitat de lume, toată lumea asculta Nicu Paleru. La început, nu puteam să cred. Mi se părea de neimaginat să ajung o vedetă, deşi am visat la lucrul acesta toată viaţa. De atunci şi până în acest moment, am scos nu mai puţin de 1000 de melodii şi 100 de albume.

- Mai aveţi timp şi de ceva ce s-ar putea numi hobby?

- Sunt pasionat de pescuit şi de jocul de remmy, dar nu jucat cu oricine. Acum 3 ani, am format două echipe: eu cu unchiul meu şi cumnatul cu vărul meu. Ne place să jucăm o noapte întreagă. Miza noastră este însă orgoliul. Ca pescar, mă laud cu un record, avut anul trecut: un ten (din familia crapului) de peste 10 kilograme.

- Care credeţi că a fost cheia succesului dumnevoastră?

- Eu m-am născut în ziua de Sfântul Gheorghe, o zi sfântă, şi sunt convins că am o stea norocoasă. În acelaşi timp, cheia izbânzii cred că a fost munca, pentru că nu fac rabat de la calitate. Aşa că fiecare piesă e gândită şi pregătită din timp. Când ieşi pe scenă, pare destul de simplu, dar în spatele unei melodii stau ore de muncă. Dar dacă m-aş mai naşte o dată, tot muzică aş face.

- Ce plănuieşte Nicu Paleru pentru viitor?

- Un album de romanţe. Cred că mă reprezintă şi sper să nu dezamăgesc pe nimeni. Asta nu înseamnă însă că voi renunţa la muzica de petrecere. Mi-aş dori să pot reînnoi repertoriul marelui Gică Petrescu şi chiar voi face demersuri pentru a începe să cânt melodiile sale.

- După o viaţă dedicată muzicii, ce vă doriţi?

- Sănătate şi linişte sufletească. Celelalte lucruri, le mai poţi face. Deviza mea este să preţuieşti orice zi din viaţă, ca şi cum ar fi ultima!

Adina Teodorescu