Îndrăgitul interpret de muzică populară s-a născut pe data de 18 septembrie 1960, în Izverna - Plaiul Closanilor, Mehedinţi. Nepot al renumitei interprete de muzica populară, Domnica Trop, el îşi doreşte să fie păstrător al folclorului autentic mehedinţean.

După ce şi-a făcut debutul la cunoscuta emisiune Tezaur Folcloric, fiind descoperit de nu mai puţin renumita Mărioara Murărescu, Mâţu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor şi a luat numeroase premii.
Din anul 1995, Petrica Mâţu Stoian este angajat al Ansamblului Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului din Târgu Jiu.

Cântecele sale sunt adresate omului de rând, sunt cântece de veselie şi de înstrăinare, tradiţii de nuntă sau de înmormantare, şi doine, care îi sunt cele mai dragi.

Tot in 1995, Petrica a imprimat primul său disc Electrecord, „Aştept să răsară luna”.

Albumele lui Petrica Mâţu Stoian, peste zece la număr, conţin cântece de veselie, tradiţii de nuntă („Însoară- nu-l mai lăsa”) ritualuri de înmormântare („Hora de pomană”) şi doine.

”Fiu al Izvernei, crescut în locurile si printre vechii oameni ai acestei parti a ţării, m-am dezvoltat în atmosfera de cultură a locurilor cu limba, datinile, legendele şi aspiraţiile care au intrat în sufletul meu ca o putere care subjugă.

Încet… Încet…

Ochiul meu s-a îmbibat de forme, culori şi lumini, urechea de sunete. Asa s-a născut cântecul meu… din substanţa impresiilor emanate de la apele, de la pământul, de la cerul Izvernei, el devenind o taină mai puternică decât însăşi viaţa, extrăgând ceea ce este socotit ca esenţial din realitatea cotidiană: ”marile sentimente“ sau “destine” ale insului uman care personalizate, acţionează parcă din afara omului şi îi determină existenţa”, spune interpretul.

“Simt nevoia să recunosc că nici dragostea pentru cântec, nici singurătatea  ca stare de spirit nu le-am descoperit cu ajutorul cărţilor. Cu ajutorul lor  însă am încercat să le înţeleg, dar asta e cu totul altceva.
“Cunoaşte-te pe tine însuţi” este un bun sfat filozofic, dar greu de urmat, întrucât chipul pe care îl priveşti cel mai putin este chipul propriu. Dar am făgăduit s-o fac şi trebuie să mă ţin de cuvânt.
Data naşterii mele, 18 septembrie 1960, nu are nici un fel importanţă, deşi este o dată ce-mi conferă şi ea o vârstă destul de respectabilă. Important este locul de baştină, locul unde şi acum mă întorc mereu, locul unde spre marea mea părere de rău, nu pot să-mi petrec aici Timpul meu.

Locul acesta se numeşte Izverna care-mi aminteşte de copilăria mea, de copilul când vesel, când trist, când plăpând, dar neobişnuit de original in tot ceea ce facea,de copilul enigmatic, care încet, încet… începea sa descopere Universul, să se redescopere şi să devină încet încet… Petrică Mîţu Stoian, pasionat de cântec şi prieten al marelui Public.

Rădăcinile mele au descins adânc din peisajul Izverna, pe care l-am descoperit în vibraţia lui neîncetată, în minunea transformării sale în orice clipă.
Mă încorporez lucrurilor şi vieţii, am sentimentul că totul trăieşte în felul său particular: bradul, brazda, stânca, feriga, arborele, cazanul şi tot ce pare nemişcător; astfel iau parte la viaţa tainică a muntelui.

Cântecele despre dor, dragoste şi urât, despre soartă şi noroc, cântecele de jale, cântecele despre cântec, cântecul bahic, toate  se regăsesc în aria “Viersului meu”, nefiind însă o rigidă compartimentare… o consecinţă firească a evoluţiei cântecului spre … Infinit”, încheie Petrică Mâţu Stoian.