Datinile si traditiile popoarelor s-au pastrat, de-a lungul timpului, deoarece acestea sunt parte integranta a identitatii unui popor. Ele sunt respectate de mii de ani, diversitatea fiind data de multitudinea lait-motivelor din folcorul românesc. In plus, fiecare traditie se e legata de o perioada anume din an, sau chiar intr-o zi cu insemnatate din calendarul crestin ortodox.

Astfel ca, Sfântul din mijlocul verii, maretul Ilie, sarbatorit pe 20 iulie, este cel care, in plin sezon agricol, ar trebui sa aduca ploile, cele datatoare de bogatie in recolta. Traditia ne spune ca Sfântul Ilie se plimba pe cer intr-un car, care are cuie pe roti, pentru a nu aluneca. Acestea gauresc cerul, iar apa se scurge pe pamânt sub forma de ploaie. In plus, inaintea zile de Sfântul Ilie, se incheie toate obiceiurile de chemare a ploii. In aceasta perioada, pe timp de ploaie, furtuna sau vijelie, oamenii isi fac foarte des semnul crucii, pentru ca  Dumnezeu i-a zis lui Ilie, când i-a dat biciul in mâna: „Ilie, in toate ss dai, dar in cruce noua sa nu dai!”...

Lucrul este explicabil si prin aceea ca in muntii Apuseni, desi sunt sate cu oarecare concentratie pe vai, populatia este foarte risipita, casele fiind indepartate unele de altele. Muntii ii aduna pe oameni in vremuri de restriste, insa ii impiedica totusi sa-si treaca lesne pragul casei in orice anotimp. Asa s-a ajuns la aceasta sarbatoare, care-i aduna pe oameni si-i ajuta sa-si implineasca viata.